Reforma din ASISTENȚĂ SOCIALĂ, analizată de către ministrul Muncii şi Mitropolitul Ardealului

Reforma din ASISTENȚĂ SOCIALĂ, analizată de către ministrul Muncii şi Mitropolitul Ardealului
Publicat: 09/04/2024, 15:15

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, aflată în vizită de lucru la Sibiu, a avut o întrevedere cu ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului şi Arhiepiscop al Sibiului, tema principală de discuţie fiind reforma din asistența socială și dezvoltarea serviciilor pentru persoanele vulnerabile.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a ministerului Muncii, ÎPS Laurențiu Streza a apreciat modificările legislative în domeniul asistenței sociale și a arătat că sectorul social, în care biserica are un rol determinant, trebuie să fie întărit prin efortul întregii comunități. În județul Sibiu, Arhiepiscopia a dezvoltat proiecte sociale care sunt modele de bune practici, respectiv o cantină socială susținută de preoții din parohii, un cămin pentru persoane vârstnice pentru care s-a obținut licența provizorie și două grădinițe.

De asemenea, Sibiul este și un model de incluziune, aici existând o biserică destinată persoanelor cu deficiențe de auz.

Ministrul Simona Bucura – Oprescu a arătat care sunt posibilitățile de finanțare care pot fi accesate prin intermediul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin reforma legislativă a asistenței sociale adoptată recent de Parlament. Ministrul a subliniat că unul dintre principiile de bază din noua lege este acela că finanțarea urmează beneficiarii.

„Pe lângă acest proces amplu de reformă în domeniul social, mai avem un program național pentru sprijinirea a 2.000 de comunități rurale fără acces sau cu acces redus la servicii sociale și aici vorbim de servicii comunitare integrate: îngrijitori pentru persoane vârstnice, asistenți sociali, asistenți medicali, mediatori școlari, dezvoltarea și dotarea centrelor comunitare integrate, sprijinirea formării profesionale continue a asistenților sociali din comunitățile rurale, investiții de infrastructură și servicii integrate. Noi finanțăm construcția de centre pentru vârstnici sau persoane cu dizabilități, vorbim de 30 de centre, deci există posibilitatea să vă ajutăm. Tot prin acest program, POIDS, finanțăm masa caldă pentru copii și burse pentru copiii din familiile sărace, pentru că nu ajunge doar să schimbi legea, trebuie să asiguri și mijloacele necesare pentru ca viața acestor oameni să fie mai bună”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

În anul 2023, în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, a fost semnat un protocol de cooperare între Patriarhia Română și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, în vederea intensificării cooperării în domeniul social, atât în ceea ce privește îngrijirea de lungă durată, cât și celelalte programe și proiecte sociale care vizează categoriile sociale dezavantajate.

CITEȘTE ȘI:

Ce se întâmplă cu românii care nu pot obține adeverințele de VECHIME în muncă pentru recalcularea pensiilor / Anunțul ministrului Muncii

Categoriile de pensionari care nu vor beneficia de MAJORĂRI, de la începutul lunii septembrie / Anunțul ministrului Muncii

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Fraţi români împuşcaţi pe stradă, în Spania: unul a murit pe loc, celălalt e...
Mai ai pe acasă bancnote cu eclipsa din 1999? Se vând cu 2.180 lei acum,...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Soțul Ancăi Molnar aproape că a cedat la o zi de la înmormântarea make-up artistei:...
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
Antonela Patrut, apariție-șoc la brațul lui Donald Trump jr. Arpad, lăsat în plan secund de...
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care...
Un rocker îi ia apărarea lui Babasha după concertul Coldplay. "Suntem ultimii ipocriți, ne-am făcut de...
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de...
Mesajul dureros transmis de soțul Ancăi Molnar, la o zi după înmormântarea make-up artistei. Bărbatul...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Stellantis mută o parte din producţia de vehicule electrice din China în Europa / Taxele...
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
România devine o forță a Europei. Toți vecinii se tem de noi: Vor lua o...
Moneda care valorează o avere. Colecționarii nu se uită la bani ca să o cumpere
Tzancă Uraganu s-a ferit de ploaie cu umbrela în decapotabilă. Cum a fost surprins pe...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Cum a început povestea de dragoste dintre Maria Cârneci și soțul său, Romulus Petrescu: „Cam...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
O „comoară” din epoca vikingă, descoperită cu un detector de metale pe Insula Man
×